dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "certificat verde"

Certificatul verde care restricţionează accesul persoanelor nevaccinate în mall-uri, magazine de modă sau cosmetice, are efecte şi pe piaţa distribuţiei de materiale de construcţii, unde retailerii de bricolaj au fost nevoiţi să găsească rapid soluţii ca să nu-şi piardă clienţii. Au fost organizate puncte de servire separate pentru nevaccinaţi unde constănțenii vin, spun ce doresc din magazin şi stau afară până când li se aduce marfa.

Joaca în Țara Piticilor este condiționată de certificatul verde. Doar copiii ai căror părinți au schema completă de vaccinare, au trecut prin boală în ultimele șase luni sau prezintă rezultatul negativ al unui test PCR pot intra la locul de joacă. Adulții sunt nemulțumiți de această decizie și spun că nu li se pare normal ca activitatea celor mici să depindă de acest lucru. Unii chiar au plătit teste PCR pentru a intra în parcul amenajat cu leagăne.

Deși este obligatoriu, certificatul verde nu este întotdeauna verificat. În Constanța, nevaccinații pot găsi portițe de intrare în mai multe locuri din oraș. Fie că ne referim la instituțiile publice sau la centrele comerciale, paznicii sunt în post, dar nu cer tuturor dovada imunizării. La unele sedii s-au creat nervi și aglomerație, iar oamenii și-au așteptat rândul să primească informații de la un funcționar public care se afla pe treptele instituției.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233